GRADINA CU CIULINI | 2019

Tema proiect: Revitalizarea gradinii cu scop decorativ situata in Iasi

Suprafata verde totala: 140 mp

Echipa de proiectare: Afara Design

Echipa de executie: Afara Design

Timp de executie: 7 zile

Perioada realizarii: martie 2019

Lucrari efectuate:

-eliminarea vegetatiei dezvoltate haotic

-înfiintarea sistemului de irigare prin aspersie si picurare

-înfiintarea peluzei prin placare cu rulouri de gazon de calitate superioara

-realizarea alveolelor pentru vegetatie prin montarea bordurilor de delimitare a gazonului, intinderea foliei anti-buruieni si a pietrisului decorativ pentru un aspect curat de lunga durata.

-plantarea vegetatiei perena grupata conform planului de plantare. Au fost plantate urmatoarele plante: Nassella tenuissima, Echinacea hybrida-Amazing Dream, Echinops ritro-Blue Globe, Kniphofia uvaria-Mango Popsicle, Pennisetum alopecuroides-Moundry, Hosta plantaginea-Queen Josephine, Heuchera hybrida-Spellbound, Astilbe japonica.

Descriere:

Proprietarii gradinii, mari iubitori ai naturii, si-au lasat gradina pe mâinile noastre dorind o amenajare contemporana cu o intretinere usor de realizat intr-o vineri dupa-amiaza. Pentru a atinge aceste obiective am propus un design minimalist, cu linii drepte si o varietate restransa de plante, un sistem de irigat automat si utilizarea foliei anti-buruieni si a pietrisului decorativ pentru a elimina problema buruienilor.

Corpurile de iluminat sferice, ascunse initial in ienuparul care acapara toata intrarea in casa, au fost scoase la lumina si valorificate prin asocierea acestora cu o compozitie vegetala minimalista realizata din Nassella tenuissima si Kniphofia uvaria-Mango Popsicle.

Galbenul florilor faclie aduc culoarea in aceasta gradina alaturi de vastele grupuri de Echinops ritro si Echiacea hybrida sustinute de tufele indraznete de Pennisetum alopecuroides care nu înceteaza sa ne surprinda prin vigoarea cu care se dezvolta.

In fiecare iarna toate aceste plante vor face loc zapezii sa se aseze peste pietrele crem iar primavara vor reveni mai puternice si la fel de frumoase.

Ne place sa trecem prin fata curtii si sa fim salutati de Nassella tenuissima prin miscarile sale neincetate dar si mai tare ne place cand proprietarii ne multumesc pentru amenajare spunandu-ne cum multi trecatori se opresc pentru a le admira curtea.